Fiind căsătorit doar de un an şi jumătate, am ajuns recent la concluzia că mariajul nu este pentru mine.
Înainte să faci presupuneri sau să mă judeci, continuă să citeşti.
Am cunoscut-o pe soţia mea în liceu, când aveam 15 ani. Am fost prieteni timp de 10 ani până când…până când am decis să nu mai fim doar prieteni.
Chiar îndrăgostindu-mă de prietena mea cea mai bună, acest lucru nu a împiedicat apariţia anumitor temeri privind căsătoria. Cu cât eu şi Kim eram mai aproape de hotărârea de a ne căsători, cu atât simţeam o frică paralizantă. Eram pregătit pentru asta? Făceam alegerea corectă? Era Kim persoana potrivită cu care să mă căsătoresc? Mă va face fericit?
Într-o seară, predestinată aş putea spune, am împărtăşit aceste gânduri şi griji tatălui meu.
Poate că fiecare dintre noi avem momente în viaţă când simţim că timpul se opreşte în loc, marcând acel moment ca fiind unul de neuitat.
Momentul în care tatăl meu mi-a dat răspunsul la întrebările mele a fost un astfel de moment. Cu un zâmbet atotştiutor mi-a spus: „Seth, eşti un mare egoist. Aşa că o să-ţi spun direct: căsătoria nu este pentru tine. Nu te căsătoreşti ca să fii fericit, ci te căsătoreşti pentru a face pe altcineva fericit. Mai mult decât atât, căsnicia nu este doar pentru tine, ci pentru formarea unei familii. Nu te căsătoreşti doar pentru a fi rudă cu cineva, ci pentru copii care vor apărea. Cine vrei să te ajute să îi creşti? Cine vrei să îi îndrume? Căsătoria nu este pentru tine sau despre tine. Căsătoria presupune şi are ca scop persoana cu care te-ai căsătorit.”
În acel moment am ştiut că prietena mea Kim este cea pe care o doream să-mi fie soţie. Am realizat că voiam să o fac fericită, să îi văd zâmbetul în fiecare zi, să o fac să râdă în fiecare zi. Doream să fac parte din familia ei şi părinţii mei doreau ca ea să facă parte din a noastră. Şi gândindu-mă la vremurile când o vedeam jucându-se cu nepoatele mele, am ştiut că ea era cea cu care doream să-mi întemeiez o familie.
Sfatul tatălui meu era şocant şi revelator, fiind opus filozofiei Walmart din zilele noastre: dacă ceva nu te face fericit, poţi să-l returnezi şi să achiziţionezi unul nou.
Nu, o căsătorie adevărată (şi o dragoste adevărată) nu se rezumă doar la tine, ci la persoana pe care o iubeşti – dorinţele, nevoile, speranţele şi visele ei.
Egoismul întreabă: „Ce-mi poate oferi?”, pe când Dragostea întreabă: „Ce pot oferi?”
Cu ceva timp în urmă, soţia mi-a arătat ce înseamnă a iubi altruist. Timp de câteva luni, inima mi-a fost împietrită de un amestec de teamă şi resentimente. Apoi, când presiunea a crescut atât de mult încât niciunul dintre noi nu a mai suportat, emoţiile au erupt. Am fost dur. Am fost insensibil.
Cu toate acestea, în loc să-mi răspundă cu acelaşi egoism, Kim a făcut ceva minunat – mi-a arătat o revărsare de dragoste. Lăsând la o parte toată durerea şi suferinţa pe care i le-am provocat, m-a îmbrăţişat cu iubire şi mi-a alinat sufletul.
Am realizat că uitasem sfatul tatălui meu. În timp ce „contribuţia” lui Kim la căsătoria noastră a constat în iubirea faţă de mine, partea mea a devenit preocuparea faţă de eul propriu. Această conştientizare mi-a adus râuri de lacrimi şi i-am promis soţiei că o să încerc să fiu mai bun.
Pentru toţi cititorii acestui articol – căsătoriţi, logodiţi sau necăsătoriţi – vreau să ştiţi: Căsătoria nu este pentru voi. Nicio relaţie adevărată de iubire nu este pentru tine. Dragostea este despre persoana pe care o iubeşti.
Şi, paradoxal, cu cât iubeşti mai mult acea persoană, cu atât mai multă dragoste primeşti. Şi nu doar de la ea, ci şi de la prietenii şi familia ei şi din partea a mii de alte persoane pe care nu le-ai fi întâlnit niciodată dacă dragostea ta ar fi rămas egocentrică.
Cu adevărat, iubirea şi căsătoria nu înseamnă „eu”. Înseamnă „celălalt”.
de Seth Adam Smith
