Este cunoscut faptul că ordinea nașterii afectează personalitatea într-o anumită măsură. De fapt, unii cercetători consideră că ordinea nașterii este pe picior de egalitate cu genetica în ceea ce privește influențarea comportamentului. Un studiu recent publicat de Universitatea Oxford a remarcat acest lucru și una dintre concluziile sale a fost :
Când o familie are mai mult de un copil, este evident că frații din aceeași familie au cunoscut împrejurimi mult diferite în ceea ce privește purtarea unuia față de celălalt, în interacțiunile lor de la egal la egal și, probabil, în ceea ce privește purtarea părinților.
Este interesant de remarcat faptul că nu există doi copii din aceeași familie care să aibă aceeași configurație a părinților sau aceeași experiență de familie. Cei mai mulți oameni vor schimba în timp stilul lor parental. Ei vor citi probabil fiecare carte cu Micul Einstein întâiului născut și vor impune o rutină strictă a orei de culcare și strategii corespunzătoare de disciplină. În momentul în care apare al treilea sau al patrulea copil, aceștia vor fi, probabil, un pic mai relaxați și, de asemenea, vor avea mai puțin timp.
Un al doilea sau al treilea copil este, de asemenea, născut într-un mediu familial foarte diferit de primul copil. Cel mai mare copil își va fi asumat deja poziția de lider. Indiferent de vârstă, ei sunt întotdeauna responsabilii, „cei mari”. Copiii „de mijloc” ar putea să lupte pentru atenție, în timp ce al treilea va scăpa probabil mult mai mult de strictețea orelor de culcare și de reguli. S-ar putea să fiți interesați să faceți testul propus de un recent articol Huffington Post :
Te duci într-o excursie de familie cu frații tăi mai mari. Care dintre aceste trei scenarii ti se potrivește?
1. Ai planificat excursia de săptămâni bune, ai rezervate camerele la hotel, ai făcute: rezervările la restaurant, schimbul de ulei la mașină și plinul rezervorului și ți-ai planificat restul opririlor pe parcursul drumului.
2. Ai alergat toată dimineața în încercarea de a aduna lucrurile, aruncând în bagaje la întâmplare aperitive și haine, în ultimul moment. Dacă ești cel care conduce, speri ca o să găsești pe drum o stație de benzină pentru a-ți umple rezervorul pe jumătate gol.
3. Excursie cu familia? Pare distractiv! Ești doar un însoțitor, fără contribuții pre-planificate, cu excepția poveștilor tale amuzante și a glumelor. Te bucuri de gustărire împachetate de frații mai mari și îți dai seama că s-ar putea să trebuiască să cumperi o haină potrivită pentru vremea de afară, atunci când ajungi la destinație.
Dacă punctul 1 îți sună familiar, ești copilul cel mai mare. În cazul în care al doilea scenariu te descrie bine, ești,probabil, un copil de mijloc. Dacă ți se potrivește cel mai mult al treilea scenariu, atunci ești cel mai probabil mezinul familiei.
Articolul continuă să afirme că problemele de ordine a nașterii contează pentru că „pe când cel mai mare copil este predispus la excelență și realizare, copilul mijlociu este crescut pentru a fi înțelegător și conciliant și copilul (cel mic) caută atenție. Ca urmare, ordinea nașterii este o variabilă puternică în conturarea personalității tale.”
Înseamnă acest lucru că formarea personalității populației noastre s-ar schimba treptat, dacă toți am avea mai puțini copii? Am văzut deja că acest lucru se întâmplă prin intermediul politicii chineze de a avea un singur copil și a mult discutatului „sindrom al micului împărat” al unicului copil din familie ce este foarte răsfățat. Va deveni un „copil de mijloc” conciliant, tot mai puțin și mai puțin întâlnit, pe măsura ce tot mai multe persoane aleg să aibă doi copii – doar „unul mai mare” și „unul mai mic” ?
Aceasta ar putea influența piața locurilor de muncă în cazul în care toți am încerca să luptăm în drumul nostru pentru funcții de conducere și ar putea influența societatea, dacă am avea mai puține personalități „conciliante” printre noi”.
Câtă vreme mulți factori influențează personalitatea, la ceea ce am observat în jurul meu, ordinea nașterii este cu siguranță unul dintre ei.